Astăzi, președintele raionului Cahul, dl Pavel GROZA, a participat la ședința Clubului Jurnaliștilor de Investigație, desfășurată la Centrul Inotek din municipiul Cahul.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice, societății civile și mass-mediei pentru discuții privind dezvoltarea locală, consolidarea rezilienței democratice și combaterea dezinformării.
Participanții au abordat subiecte legate de impactul informațiilor false asupra societății și au analizat instrumente practice de identificare a falsurilor și manipulării informaționale.
Activitatea a fost organizată de Centrul de Investigații Jurnalistice, în parteneriat cu Asociația pentru Combaterea Izolării Informaționale ECOU.