La data de 18 septembrie, în incinta Consiliului Raional Cahul, a fost marcată Ziua Lucrătorului din Sfera Protecției Sociale, eveniment dedicat profesioniștilor care, zi de zi, oferă sprijin persoanelor și familiilor aflate în dificultate.
În cadrul evenimentului, dna Tatiana SEREDENCO , vicepreședinta raionului Cahul, a adresat un mesaj de felicitare lucrătorilor din domeniul protecției sociale, exprimând apreciere pentru profesionalismul, empatia și devotamentul acestora.
Cu această ocazie, au fost înmânate Diplome de Merit lucrătorilor care s-au remarcat prin activitatea desfășurată și contribuția adusă comunității.
Evenimentul a constituit un prilej de recunoaștere și apreciere a muncii celor care contribuie zi de zi la sprijinirea persoanelor aflate în situații dificile.