Astăzi, în incinta Consiliului Raional Cahul, s-a desfășurat Conferința raională a cadrelor didactice, ediția 2026, cu genericul „Educație în transformare – de la literație la gândirea critică pentru învățarea conștientă”. Organizat de Direcția Generală Învățământ Cahul, evenimentul a reunit cadre didactice din instituțiile de învățământ ale raionului.
Cu un cuvânt de felicitare adresat cadrelor didactice a venit dna Tatiana SEREDENCO, Vicepreședinta raionului Cahul, care a subliniat importanța profesionalismului, implicării și dedicării profesorilor în formarea noilor generații.
În cadrul conferinței a fost prezentat Raportul anual privind starea învățământului general din raionul Cahul pentru anul de studii 2025–2026, fiind evidențiate rezultatele obținute, dar și principalele provocări ale sistemului educațional.
Evenimentul a pus accent pe educația axată pe valori, dezvoltarea gândirii critice și schimbul de bune practici, contribuind la consolidarea profesionalismului cadrelor didactice și îmbunătățirea calității educației. În cadrul evenimentului a avut loc și un moment artistic susținut de Corul Școlii de Muzică „Maria Cebotari” din municipiul Cahul.