Consiliul Raional Cahul a oficializat astăzi un important parteneriat instituțional prin semnarea Memorandumului de Colaborare cu Institutul de Ecologie și Geografie din cadrul Universității de Stat din Moldova. Acordul stabilește o cooperare pe termen lung în domeniul protecției mediului, dezvoltării durabile și îmbunătățirii calității vieții în raionul Cahul.
Parteneriatul urmărește consolidarea capacităților instituționale, schimbul de expertiză științifică, realizarea de studii și analize privind starea mediului, precum și implementarea de proiecte comune în domenii precum schimbările climatice, gestionarea durabilă a resurselor naturale, protecția ecosistemelor și dezvoltarea socio-economică locală. Totodată, acordul facilitează sprijinul consultativ pentru administrațiile publice locale și diseminarea rezultatelor cercetărilor relevante pentru raion.
Memorandumul este valabil pentru cinci ani, cu posibilitatea de prelungire, și reprezintă un pas important în consolidarea colaborării dintre mediul academic și administrația publică locală, în beneficiul comunității. Documentul a fost semnat de dna Daniela BURDUJA, Director al Institutului de Ecologie al USM, și dl Pavel GROZA, Președintele Raionului Cahul.







