Home Noutăți Aniversarea a 80 de ani a Colegiului „Iulia Hasdeu” din Cahul – o celebrare a valorii, tradiției și excelenței academice

Aniversarea a 80 de ani a Colegiului „Iulia Hasdeu” din Cahul – o celebrare a valorii, tradiției și excelenței academice

0
0
91

   Colegiul „Iulia Hasdeu” din Cahul a marcat astăzi un moment istoric – 80 de ani de activitate, dedicație și contribuție semnificativă la formarea generațiilor de profesioniști din sudul Republicii Moldova. Evenimentul aniversar a reunit într-o atmosferă solemnă absolvenți, profesori, elevi, parteneri de durată ai instituției, precum și numeroși reprezentanți ai autorităților centrale și locale.

   La festivitate au onorat cu prezența Președintele Parlamentului Republicii Moldova, dl Igor GROSU, deputatul în Parlament, dl Ion GROZA, Consulul General al României la Cahul, dl  Gabriel NICOLA, vicepreședinta raionului Cahul, dna Tatiana SEREDENCO, primarul municipiului Cahul, dl Nicolae DANDIȘ, precum și numeroase oficialități și personalități marcante ale raionului Cahul.

   În cadrul festivității, oaspeții au subliniat rolul esențial al instituției în formarea generațiilor de specialiști și în dezvoltarea comunității locale. Au fost aduse mulțumiri profesorilor pentru profesionalism și devotament, iar elevii au prezentat momente artistice dedicate jubileului.

   Colegiul „Iulia Hasdeu” rămâne un pilon al educației în regiune, o instituție care îmbină tradiția cu modernizarea și continuă să contribuie la creșterea și prosperitatea raionului Cahul. Felicitări cu ocazia celor 80 de ani de activitate!

Distribuie articolul pe:
Mai multe din Noutăți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.