La data de 6 noiembrie, la Cahul, a fost celebrat jubileul de 25 de ani de activitate al Asociației Obștești AFA FEMIDA Cahul, organizație care, de un sfert de secol, promovează drepturile, participarea civică și dezvoltarea femeilor din raion și din întreaga regiune de sud a țării.
Pe parcursul anilor, AFA FEMIDA s-a remarcat prin inițiative sociale și economice menite să consolideze rolul femeii în comunitate. Asociația reunește femei antreprenoare de succes, care contribuie activ la dezvoltarea economiei locale, creând locuri de muncă, susținând inovația și implicându-se în proiecte cu impact durabil. Prin aceste acțiuni, organizația nu doar apără drepturile femeilor, ci și stimulează progresul economic al raionului Cahul.
La evenimentul aniversar au fost prezenți oficiali și invitați de onoare care au adresat mesaje de felicitare: dna Cristina IXARI, Secretară de stat în cadrul Ministerului Finanțelor; dl Gabriel NICOLA, Consulul General al României la Cahul; dl Pavel GROZA, președintele raionului Cahul; dl Nicolae DANDIȘ, primarul municipiului Cahul. Toți cei prezenți au apreciat activitatea asociației, implicarea constantă în viața comunității și contribuția adusă la dezvoltarea socială și economică a raionului.
Felicitări Asociației AFA FEMIDA Cahul pentru cei 25 de ani de muncă, curaj și dăruire în sprijinul femeilor și al progresului comunității!







