Astăzi, 6 februarie 2026, Consiliul Raional Cahul s-a întrunit în ședință extraordinară, în cadrul căreia au fost discutate și supuse aprobării proiecte de decizii ce vizează corelarea și modificarea bugetului raional, gestionarea patrimoniului public, aprobarea organigramelor și statelor de personal ale unor instituții din subordine, precum și alte domenii de importanță pentru buna funcționare a administrației publice locale.
Din totalul de 35 de consilieri raionali, au fost prezenți 30, ședința fiind prezidată de dl Vasile GRIGORIȚĂ.
În cadrul ședinței au fost aprobate 30 de decizii, care vor fi publicate pe pagina oficială a Consiliului Raional Cahul – www.cahul.md, la rubrica Transparență decizională / Decizii adoptate, precum și în Registrul de stat al actelor locale.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 436/2006 privind administrația publică locală, deciziile aprobate urmează a fi semnate și contrasemnate în termen de cel mult 5 zile de la data desfășurării ședinței.