Echipa raionului Cahul, formată din 30 de membri de sindicat ai Biroului Vamal SUD, Consiliului Raional Cahul, Primăriei municipiului Cahul, DSE și ATAS SUD, a obținut rezultate deosebite în cadrul Spartachiadei Federației SINDASP.
Sportivii au cucerit Locul I la clasamentul general și Locul I la minifotbal, precum și Locul II la tenis de masă și Locul II la volei feminin, demonstrând unitate, perseverență și spirit de echipă.
Consiliul Raional Cahul felicită toți participanții pentru această performanță și adresează felicitări speciale căpitanului echipei, dlui Artiom MITEV, specialist superior în cadrul Secției Tineret și Sport a Consiliului Raional Cahul, pentru implicarea și leadershipul care au contribuit la acest rezultat remarcabil.