Reprezentanți ai mediului de afaceri, manageri de clustere și reprezentanți ai administrației publice locale din Republica Moldova au participat la Conferința finală a proiectului european DRWO4.0 – Danube Region Wood Industry Transformation Model towards Industry 4.0, desfășurată în perioada 11–12 martie 2026, în orașul Vinkovci, Croația.
Delegația a fost condusă de dl Anatol Nebunu, directorul Centrului de Business din Cahul - partenerul principal al proiectului din Republica Moldova. Din partea Consiliului Raional Cahul, instituție care a avut rol de partener strategic al proiectului, a participat reprezentantul și consilierul Președintelui raionului Cahul, dl Adrian Nichiforeac, alături de agenți economici locali din industria lemnului.
Proiectul DRWO4.0, implementat în cadrul Programului Interreg Danube Region, are drept scop transformarea industriei bazate pe lemn prin integrarea principiilor Industry 4.0, digitalizare și inovare tehnologică, contribuind la creșterea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii din sectorul forestier.
În cadrul conferinței au avut loc sesiuni de prezentare a rezultatelor proiectului, discuții tematice privind provocările și oportunitățile digitalizării industriei lemnului, precum și prezentarea unor instrumente și modele dezvoltate pentru sprijinirea întreprinderilor din acest sector în procesul de modernizare și adaptare la standardele Industry 4.0.
Participarea delegației din Republica Moldova a oferit oportunitatea de a prelua bune practici, de a consolida cooperarea cu partenerii europeni și de a identifica noi oportunități de dezvoltare pentru sectorul industriei lemnului. Totodată, dialogul dintre mediul de afaceri și autoritățile publice a contribuit la promovarea unor inițiative menite să sprijine modernizarea producției și integrarea întreprinderilor locale în lanțurile valorice europene.