Astăzi, în sala de ședințe a Consiliului Raional Cahul, a avut loc ceremonia de decernare a diplomelor de excelență pentru elevii claselor a IX-a și a XII-a din instituțiile de învățământ ale raionului Cahul, care au obținut rezultate deosebite la examenele naționale.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența Președintelui raionului Cahul, dl Pavel GROZA, a Vicepreședinților raionului, dna Tatiana SEREDENCO și dl Nicon PÎSLARI, precum și a Șefei Direcției Generale Învățământ, dna Maria BICHIR. La festivitate au participat elevii premiați, profesorii care i-au îndrumat, directorii instituțiilor de învățământ și părinții acestora.
În mesajele de felicitare adresate celor prezenți, conducerea raionului a apreciat efortul, perseverența și responsabilitatea demonstrate de elevi pe parcursul anilor de studii, subliniind că performanțele obținute la examene reprezintă rezultatul unei munci susținute, al dedicării cadrelor didactice și al sprijinului oferit de familie.
În cadrul ceremoniei au fost distinși cu diplome 21 de absolvenți ai claselor a XII-a și 22 de absolvenți ai claselor a IX-a, care au înregistrat rezultate remarcabile la sesiunea examenelor naționale din acest an.
Consiliul Raional Cahul adresează sincere felicitări tuturor elevilor premiați, profesorilor și părinților, dorindu-le mult succes în continuarea studiilor și realizări deosebite în parcursul lor educațional și profesional.