Astăzi, 16 iunie, în incinta Palatului de Cultură ”N. Botgros” din municipiul Cahul, cu prilejul Zilei lucrătorului medical și a farmacistului, Consiliul Raional Cahul a organizat o sărbătoare frumoasă unde s-au adunat lucrători din domeniul de sănătate a raionului – cei care joacă un rol crucial în prevenirea, vindecarea și gestionarea afecțiunilor medicale, cât și în furnizarea asistenței farmaceutice în educația pacienților despre modul de administrare a medicamentelor.
La eveniment au fost prezenți sărbătoriții, și anume comunitatea medicală și farmaceutică din raionul și municipiul Cahul, dl Nicolae DUNAS, președintele raionului Cahul, vicepreședinții raionului, dna Elena DAUD și dl Ruslan NEDOV, dl Nicolae DANDIȘ, primarul municipiului Cahul, conducătorii instituțiilor medicale din municipiu și din raion, care au venit cu mesaje de felicitare însoțite de cuvinte alese pentru medici.
În discursul său, domnul președinte al raionului, Nicolae DUNAS, a mulțumit întregului personal medical pentru profesionalism, performanță și perfecționare continuă, dedicație și aport la dezvoltarea sistemului de sănătate în raion, promovarea în mod consecvent a modului sănătos de viață și încurajarea propriilor copii de a le continua calea și a rămâne acasă pentru a îngriji de sănătatea și bunăstarea comunității, reprezentând astfel farurile luminoase în momente de nevoie și speranță.
În mesajul său de felicitare, dna vicepreședinte al raionului Cahul, Elena DAUD, a exprimat apreciere și recunoștință pentru eforturile celor care stau la straja sănătății noastre și pentru contribuția valoroasă a acestora în asigurarea sănătății și bunăstării cetățenilor, mulțumindu-le pentru angajamentul lor neobosit.
Către colegii de breaslă s-au adresat cu cuvinte de mulțumire și susținere pentru misiunea ce și-au asumat și responsabilitatea de a sluji cu devotament și credință acestei umane și frumoase profesii – șeful IMSP Spitalul raional Cahul, dl Vasile ROTARU, șeful IMSP Centrul de sănătate Cahul, dl Alexandru HAGIOGLO, șefa Centrului de Sănătate Publică Raional Cahul, dna Svetlana BRUMA, șeful Î.M. Centrul Stomatologic, dl Kulia Vitalii și dl Vladimir Lîsenco, veteran în domeniul sănătății.
Sărbătoarea a debutat cu evoluarea impresionantă a ansamblului Iuventa, a copiilor de la Teatrul-Studio ”Masca”, culminând cu un recital inedit de șlagăre susținut de către iubitul și recunoscutul artist al poporului, Ion Suruceanu, care s-a remarcat printr-un program muzical de excepție şi o manieră interpretativă inconfundabilă.