Ca și în întreaga țară, la Cahul, astăzi s-a sărbătorit Ziua Victoriei și Ziua Europei, sărbători care au fost marcate printr-o serie de activități. În dimineața zilei, o coloană de manifestanți, formată din reprezentanții Consiliului Raional, deputați, reprezentanți ai Primăriei, serviciilor desconcentrate din raion și alți oficiali, militari ai Brigăzii Infanterie Motorizată ”Dacia”, veterani, locuitorii municipiului și raionului Cahul au pornit, în marș solemn, din Piața Independenței spre Monumentul Eroilor căzuți în lupte, unde s-a desfășurat ceremonia de comemorare eroilor căzuți pentru Independența Patriei.
Astfel în deschiderea solemnă a manifestației, cuvinte de comemorare au rostit președintele raionului Cahul, Ion Groza, primarul municipiului, Nicolae Dandiș, deputații în Parlamentul RM, Elena Bacalu și Anatol Gorilă, preotul Mihail Mungiu, locotenent-colonelul și comandantul Brigăzii ”Dacia”, Sergiu Cirimpei, președintele Consiliului orășănesc al veteranilor, Anatolii Selivanov și alții.
În discursul său, Președintele raionului, dl Ion Groza, a adus un omagiu veteranilor de război şi a exprimat recunoştinţa celor care au asigurat un viitor pașnic pentru noi și pentru urmașii noștri.
Festivitatea consacrată zilei de 9 mai s-a încheiat cu depunere de flori, după care a urmat un program artistic și toți participanții la evenimentul comemorativ dedicat Zilei Victoriei au fost invitați la un terci ostășesc în cadrul bucătăriei de câmp amenajată în perimetrul monumentului.
Pe an ce trece, la 9 mai vin tot mai puţini veterani. Majoritatea dintre ei au în jur de 90 de ani.