Vineri, 6 octombrie 2017, a avut loc o întrevedere între dl Vlad Cășuneanu, vicepreședinte al raionului Cahul cu potențialii investitori din Danemarca, Frank Svalgaard și Hans Henrik Juhl, reprezentanți ai companiei SCAN-PLAST, asistați de către dna Mincu Georgeta, reprezentant al Centrului de Dezvoltare și Management din Chișinău. De asemenea, au participat și dl Susanu Boris, reprezentant al administratorului Parcului Industrial Cahul și dl Nebunu Anatol, director al Centrului de Business din Cahul.
În cadrul întrevederii au fost prezentate, reprezentanților din Danemarca, potențialul geografic și uman al raionului cât și locațiile care permit setarea și dezvoltarea activității unei întreprinderi străine pentru producere astfel sporind posibilitatea de a crea noi locuri de muncă pentru specialiștii de înaltă calificare și pentru alte categorii de muncitori din raionul Cahul.
Au fost vizitate trei locații posibile pentru desfășurarea activităților pentru investitorii interesați din cadrul Parcului Industrial Cahul și Zona Economică Liberă, subzona Bălți.
Compania SCAN-PLAST din Danemarca, cu reprezentanță și în Letonia, este specializată în confecționarea diverselor produse din fibră de sticlă și plastic pentru mai multe domenii, cum ar fi pentru industrie, construcții, mediu, transport, agricultură, sport, etc.