Marți, 17 iunie 2025, prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin RECEAN, a întreprins o vizită de lucru în raionul Cahul, unde a evaluat mai multe proiecte locale și a avut întrevederi cu autoritățile și cetățenii din regiune.
Ziua a început în satul Burlacu, unde premierul a vizitat un important cluster de viță de vie de masă, discutând cu producătorii locali despre provocările și perspectivele sectorului agricol. Ulterior, delegația oficială s-a deplasat la Consiliul Raional Cahul, unde a avut loc o întâlnire cu reprezentanți ai administrațiilor publice locale de nivelul I și II, dar și cu serviciile desconcentrate din teritoriu. La discuții au participat reprezentanți ai 37 de primării din cele 55 de localități ale raionului.
Un moment semnificativ al vizitei a fost participarea la lansarea oficială a Inotek – EU Innovation Centre Cahul, un centru dedicat inovației și sprijinirii antreprenoriatului în sudul țării. De asemenea, premierul a inspectat lucrările de reconstrucție a căminului studențesc din cadrul Universității de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul.
Vizita a continuat în satul Manta, unde au fost prezentate produse locale și activitățile culturale din cadrul casei de cultură. În localitatea Colibași, premierul a vizitat proiectele realizate prin Programul „Satul European”, inclusiv casa de cultură, piața locală și alte obiective de interes comunitar. Tot aici, s-a desfășurat o discuție directă cu cetățenii.Vizita s-a încheiat cu inspectarea traseului G141 Colibași–Vulcănești





