Aleșii locali din cadrul Consiliului raional Cahul la data de 26 august 2021s-au convocat în ședință ordinară. Din cei 35 de consilieri, la ședință au fost prezenți 31, iar ședința a fost prezidată de către Galaju Andrian, consilier raional.
În cadrul ședinței au fost examinate 31 chestiuni, care prealabil au fost examinate în cadrul ședințelor comisiilor consultative de specialitate.
Una dintre cele mai importante subiecte de pe ordinea de zi a fost decizia privind executarea bugetului raional Cahul în semestrul I al anului 2021. Astfel, nivelul de executare a părții de venituri ce constituie 180241,58 mii lei, sau 53,7% din suma precizată, iar cheltuielile și activele nefinanciare constituie 165285,49 mii lei, sau 47,5% din suma precizată, cu un excedent în sumă de 14956,09 mii lei.
O altă chestiune importantă ține de modificarea bugetului raional Cahul pe anul 2021, care prevede majorarea bugetului raional Cahul pe anul 2021 la venituri cu suma de 4700996,0 lei, sumă care va fi redirecționată la implementarea următoarelor proiecte: „Sistem de management integrat al deșeurilor în raionul Cahul – etapa I” și „Dezvoltarea și promovarea turismului verde în sectorul Dunării din bazinul Mării Negre” (raionul Cahul, Republica Moldova; raionul Reni, Ucraina; județul Galați, România). Conform aceiași decizii au fost alocate mijloace financiare orientate spre îmbunătățirea condițiilor de activitate a instituțiilor publice.
Localităților beneficiare ale proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în raionul Cahul – etapa I” au fost distribuite și transmise în gestiune pubele cu capacitatea de 120 litri și containere pentru colectarea deșeurilor.
Consilierii raionali au aprobat lista finală a beneficiarelor de locuințe sociale în locațiune pentru păturile social/economic vulnerabile în cadrul blocului locativ, amplasate str.Nouă, nr.1, s.Crihana Veche. Astfel, încă 12 familii din raionul Cahul vor beneficia de locuință socială.
De asemenea, în cadrul ședinței au fost examinate și alte chestiuni importante pentru raionul Cahul.
Pentru informații detaliate privind chestiunile aprobate, puteți accesa pagina oficialăa Consiliului raional Cahul www.cahul.md, la rubrica Transparență decizională/ decizii aprobate.