La 17 septembrie 2020, Consiliul Raional Cahul s-a întrunit în ședință ordinară, la care au luat parte consilierii raionali, unii conducători ale subdiviziunilor din subordinea Consiliului Raional și a serviciilor desconcentrate.
La ședință au fost prezenți 33 consilieri raionali și au fost examinate 31 de chestiuni.
Printre cele mai importante probleme examinate în cadrul ședinței a fost aprobarea modelului de contract de locațiune-tip pentru locuințele sociale și a formulei de calcul pentru închirierea locuințelor, proiect care se află la finele implementării.
La fel, a fost audiat raportul privind executarea bugetului raionului Cahul în semestru I al anului 2020 și modificarea bugetului raionului Cahul pentru anul 2020. Astfel, a fost rectificat bugetul pentru mai multe instituții de învățământ din raion.
Pentru stingerea a o parte din datorii, pe care le are S.A. ”Fabrica de Brînzeturi Cahul”, Consiliul Raional Cahul (fondator cu cota parte 82,5% din capitalul social) a alocat 2000,0 mii lei pentru stingerea acestora și convertirea sumei menționate ca aport în capitalul social.
De asemenea, consilierii raionali au decis acordarea scrisorii de garanție pentru contractarea unui împrumut de 1,5 mln. lei de către S.A.”Fabrica de Brînzeturi Cahul”.
Consiliului Raional Cahul a acceptat participarea în cadrul proiectului ”Web-site gratuit pentru fiecare primărie” în colaborare cu compania ”HALEEY SOFT” SRL în urma cărui fapt urmează să fie elaborată, cu titlu gratuit, pagină web pentru fiecare primărie.
La ședința din 17 septembrie, în urma concursurilor organizate pentru ocuparea funcțiilor publice vacante, au fost numiți în calitate de conducători ai subdiviziunilor consiliului raional, Dl Serghei Crăciun la funcția de șef al Serviciului Tineret și Sport și Dl Pavel Maximenco la funcția de șef al Direcției Construcții și Drumuri.