Astăzi, 12 iunie 2019, Consiliul Raional Cahul s-a întrunit în ședință ordinară, în cadrul căreia au participat șefii direcțiilor din subordinea Consilului Raional, serviciilor desconcentrate, primarii localităților și cetățeni.
Din cei 35 de consilieri au fost prezenți 31, ședința fiind prezidată de domnul consilier Nicolae Dunas. Au fost examinate și aprobate 27 de proiecte de decizii, printre care odihna de vară a copiilor și adolescenților în sezonul estival 2019; măsurile de pregătire pentru buna funcționare a instituțiilor publice și obiectivelor din subordinea Consiliului Raional Cahul în perioada toamnă-iarnă 2019-2020; aderarea Consiliului Raional Cahul în calitate de membru cu drepturi depline în cadrul Asociației „Euroregiunea Siret-Prut-Nistru”; Acordul de Cooperare dintre districtul municipal Radviliskis din Republica Lituania și Raionul Cahul; implementarea proiectului „O bancă nouă pentru fiecare elev” în perioada anilor 2019-2020, cît și alte chestiuni.
De asemenea, Consiliul Raional a adoptat decizii de numire în funcție a unor șefi de subdiviziuni și instituții: dl Alexandru Hagioglo, șef al IMSP „Centrul de Sănătate Cahul”, dl Valeriu Baban, șef al Direcției Generale Învățământ, dl Vasile Raru, șef al Direcției agricultură și dezvoltare economică.