Astăzi, 8 septembrie 2023, a avut loc ședința de lucru în cadrul proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”, subproiectul „Construcția/reconstrucția grupurilor sanitare și infrastructurii alimentării cu apă și sanitație în instituțiile publice”. La eveniment au participat reprezentanți ai administrației publice locale, beneficiari ai proiectului, precum și președintele raionului Cahul, domnul Nicolae DUNAS.
Pe parcursul ședinței de lucru, au fost abordate subiecte ce țin de etapele acordului de cooperare între instituțiile beneficiare și Organizația Națiunilor pentru Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL). Discuțiile au avut în vedere implementarea eficientă și transparentă a proiectului, astfel încât să se asigure îmbunătățirea semnificativă a condițiilor de apă și igienă în instituțiile publice din raion. Investițiile vor consta în racordarea instituțiilor la sisteme de alimentare cu apă din rețelele centralizate sau la alte surse existente și racordarea la sistemele de canalizare. În unele cazuri va fi necesară construcția unor blocuri sanitare interioare noi cu instalații adecvate de spălare a mâinilor și de igienă, folosind, acolo unde este cazul, tehnologii cu emisii scăzute de carbon.
De asemenea, s-au conturat strategii de lucru și au fost stabilite termenele-cheie pentru realizarea obiectivelor propuse în cadrul subproiectului. Președintele raionului Cahul, dl Nicolae DUNAS, a subliniat importanța acestui proiect pentru comunitatea locală, evidențiind impactul direct asupra calității vieții și sănătății publicului beneficiar.
Menționăm că, instituțiile publice beneficiare au fost selectate în urma evaluării axate pe starea blocurilor sanitare, accesul la apă și canalizare, identificarea problemelor cu care se confruntă instituțiile de învățământ pe componenta WASH (Water, Sanitation and Hygiene/ Apă, Sanitație și Igienă) și necesitățile acestora, astfel încât să corespundă normelor și cerințelor sanitare și de igienă naționale.