Home Noutăți Ședința comună privind implementarea Programului de dezvoltare a Centrelor de Tineret

Ședința comună privind implementarea Programului de dezvoltare a Centrelor de Tineret

0
0
2,358

La 07 august 2017 s-a desfășurat ședința comună privind coordonarea acțiunilor Ministerului Tineretului și Sportului și a Consiliului Raional Cahul pentru implementarea eficientă a Programului de dezvoltare a Centrelor de Tineret pentru anii 2017-2022. Obiectivul esențial al ședinței a fost evaluarea situației actuale din raion privind serviciile pentru tineri existente și a capacităților instituționale  în vederea dezvoltării și extinderii teritoriale a serviciilor de tineret pentru consolidarea și sporirea numărului de tineri beneficiari din regiune.

În acest context reprezentanții raionului Cahul în persoana dlui Vladimir CALMÎC, vicepreședintele raionului, dlui Constantin HODENCO, șef al Direcției Generale Finanțe a Consiliului Raional Cahul, dlui Alexandru POPOV, șef Serviciul Tineret și Sport, dnei Rodica GHIDU, specialist superior al Direcției Generale Finanțe, dnei Victoria IVANCIOGLO, președintele AO ”Perspectiva”, dlui Ion MOCANU, președinte al AIESEC, au discutat cu reprezentanții MTS dl Constantin ȚURCANU, șef adjunct direcția Tineret MTS, și dna Cristina BOȚAN despre oportunitățile ce le va oferi tinerilor din raionul Cahul Programul pentru dezvoltare a Centrelor de Tineret.

Programul de dezvoltare a centrelor de tineret pentru anii 2017-2022 urmează a fi implementat în unitățile administrativ-teritoriale din Republica Moldova în care autoritățile publice locale de nivelul doi sunt interesate și își asumă angajamentul de a dezvolta şi a extinde acoperirea teritorială a serviciilor pentru tineri.

Distribuie articolul pe:
Mai multe din Noutăți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.