Pe data de 28 iulie 2021, în incinta Consiliului Raional Cahul a avut loc ședința Comitetului pentru organizarea sărbătorii „Ziua Apicultorului”, ediția a II-a – 2021.
La ședință au participat vicepreședintele raionului Cahul, dl Ruslan Nedov, președintele UT Cahul a sindicatului din agricultură și alimentație „Agroindsind”, dl Sergiu Rența, reprezentanți ai subdiviziunilor Consiliului Raional Cahul și ai Asociației apicultorilor din raionul Cahul.
A fost pusă în discuție modalitatea de organizarea sărbătorii profesionale a apicultorilor. În final s-a luat hotărârea ca evenimentul să fie desfășurat pe data de 19 august 2021 cu genericul „Târgul Apicol Cahul 2021”.
Cu acest prilej se dorește promovarea apiculturii şi a consumului de produse apicole în raionul Cahul.
La eveniment sunt invitaţi să participe în calitate de expozanţi atât producătorii apicoli, cât şi firmele ce sunt interesate de producerea, vânzarea şi promovarea utilajelor şi produselor apicole.
Locul de desfăşurare: municipiul Cahul, Piața Independenței.
Pentru buna organizare a manifestării, cei interesaţi de participare sunt rugați să confirme în scris sau telefonic până pe data de 04.08.2021 la tel. 0299 31406 sau 0299 31416; email: agricultura.cahul@gmail.com.