Home Noutăți Ministrul Educației și Cercetării, Dan PERCIUN, a efectuat o vizită de lucru la Cahul

Ministrul Educației și Cercetării, Dan PERCIUN, a efectuat o vizită de lucru la Cahul

0
0
183

   Ministrul Educației și Cercetării, Dan PERCIUN, a efectuat astăzi o vizită de lucru la Cahul, unde a avut o întâlnire cu directorii instituțiilor de învățământ și cadrele didactice din regiune. La eveniment au participat dna Tatiana SEREDENCO, vicepreședinte al raionului Cahul, și dna Maria BICHIR, șef Direcția Generală Învățământ Cahul.

   Discuțiile s-au axat pe prioritățile actuale ale sistemului educațional și măsurile concrete preconizate pentru anul 2025. Printre subiectele abordate s-au numărat: politica salarială și atragerea tinerilor specialiști în domeniul educației, procesul de debirocratizare, programele de formare continuă și campania „Fii onest, nu copia!”, care urmărește consolidarea integrității în evaluările naționale.

   Un punct important al vizitei a fost prezentarea măsurii privind alimentația gratuită pentru elevii claselor gimnaziale, care va intra în vigoare de la 1 septembrie 2025. Pentru raionul Cahul, au fost alocate fonduri în valoare de peste 4,5 milioane lei pentru renovarea blocurilor alimentare, dotarea cu echipamente moderne, asigurarea condițiilor sanitare, accesibilitate și digitalizarea procesului de gestionare a alimentație.

   Totodată, Ministrul a reiterat sprijinul pentru elevii care se pregătesc pentru examenele de clasa a IX-a, menționând programul gratuit de pregătire pentru examenul la matematică, și a încurajat tinerii să opteze pentru studiile universitare în Republica Moldova, în cadrul campaniei „Învață în Moldova”.

Distribuie articolul pe:
Mai multe din Noutăți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.