Home Noutăți Economic Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru ALAIBA, în vizită de lucru la Cahul

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru ALAIBA, în vizită de lucru la Cahul

0
0
462

     Astăzi, 21 iunie, 2023, Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, domnul Dumitru ALAIBA a efectuat o vizită de lucru în raionul Cahul. Pe parcursul vizitei, domnul ministru a avut o serie de întâlniri cu locuitorii, antreprenorii locali și conducerea raionului. 

     În cadrul întâlnirii desfășurate în incinta Consiliului Raional Cahul, Dumitru ALAIBA a discutat despre prioritățile Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și reformele pe care le-a inițiat pentru o creștere accelerată a economiei. În acest sens, a fost pus accentul pe importanța promovării inovației și a digitalizării în țară și în raion, cu scopul de a îmbunătăți serviciile publice, eficiența administrativă, a reduce birocrația și a stimula creșterea economică.

     De asemenea, domnul Ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării a avut ocazia să viziteze centrul de inovare în IT „INOTEK” ce se află în cadrul Universității din Cahul „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, unde a avut o întrevedere cu antreprenori ce își dezvoltă proiecte locale de succes, care au exprimat activitatea lor și blocajele pe care le întâmpină, cât și au demonstrat potențialul de dezvoltare economică al raionului. Apoi a urmat o întâlnire cu mai mulți comercianți care activează pe bază de patentă, din piața din Cahul.

     Participanții din cadrul întrevederilor au avut posibilitatea a pune în discuție cu domnul ministru întrebările care îi frământă, astfel fiecare primind răspunsuri și având o claritate privitor la îngrijorările lor. Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru ALAIBA, a subliniat angajamentul guvernului în sprijinirea dezvoltării economice prin inovare și antreprenoriat pentru ca activitatea cetățenilor și a antreprenorilor să fie ușoară și simplă, fără blocaje, birocrație și corupție și pentru stimularea creării locurilor noi de muncă și îmbunătățirea calității vieții.

    

Distribuie articolul pe:
Mai multe din Economic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.