Astăzi, 26 iunie 2025, Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Cahul s-a întrunit în ședință de urgență, în contextul depistării unui caz de pestă porcină africană în extravilanul satului Chircani, comuna Cucoara.
Ședința a fost prezidată de dl Pavel GROZA, președintele raionului Cahul, în cadrul căreia a fost analizată situația epidemiologică și au fost aprobate măsuri urgente de intervenție.
Ca urmare a celor constatate, a fost declarată carantină în zona de infecție de pe teritoriul raionului Cahul, valabilă pentru o perioadă de 30 de zile de la confirmarea ultimului caz de boală, începând cu data de 25 iunie 2025.
Totodată, s-a decis restricționarea mișcării porcinelor vii din exploatațiile non-profesionale pe întreg teritoriul raionului Cahul, în scopul limitării riscului de extindere a focarului.
De asemenea, a fost aprobat Planul de măsuri pentru eradicarea și prevenirea răspândirii pestei porcine africane la mistreț pe teritoriul raionului Cahul.
Dispoziția Comisiei și Planul de măsuri pot fi consultate în întregime mai jos.