Home Noutăți Inițierea procesului de elaborare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic conceptual al Spitalului Regional Cahul

Inițierea procesului de elaborare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic conceptual al Spitalului Regional Cahul

0
0
365

     În data de 30 ianuarie, curent, s-a desfășurat o ședință de lucru în incinta Consiliului Raional Cahul, având ca obiectiv principal discutarea și coordonarea activităților legate de inițierea procesului de elaborare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic conceptual al Spitalului Regional Cahul.

     La această întâlnire au participat dl Ion PRISĂCARU, secretarul de stat al Ministerului Sănătății, dl Pavel GROZA, președintele raionului Cahul, dl Nicolae DANDIȘ, primarul Municipiului Cahul, dl Vasile ROTARU, directorul Spitalului Raional Cahul, precum și membrii comisiei desemnați pentru acest proiect.

     Ședința a fost deschisă de către dl Ion PRISĂCARU, care a evidențiat importanța Spitalului Regional Cahul în contextul îmbunătățirii infrastructurii medicale din regiune. Secretarul de Stat a subliniat, de asemenea, necesitatea unei colaborări strânse între instituțiile guvernamentale la toate nivelurile pentru a asigura implementarea eficientă a acestui proiect vital pentru comunitate.

    În cadrul întrunirii s-au discutat aspecte specifice legate de amplasamentul propus pentru construcția spitalului, infrastructura de suport, precum și impactul socio-economic al proiectului asupra comunității regionale.

Distribuie articolul pe:
Mai multe din Noutăți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.