În perioada 22-23 februarie 2023, se desfășoară Forumul Economic de la Chișinău „Investiții/Dezvoltare/Integrare Europeană”, eveniment organizat de Agenția de Investiții „Invest Moldova” în parteneriat cu Asociația Parcurilor Industriale din Moldova.
Evenimentul întrunește oaspeți de onoare ca Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, membri ai Guvernului de la Chișinău, ai Parlamentului Republicii Moldova și ai Parlamentului României, precum și reprezențanți ai autorităților publice centrale și regionale, ai unor cluburi din Republica Moldova, România, Polonia, Italia și Germania.
Scopul principal al forumului îl constituie contribuția participanților la crearea unei rețele reprezentative pentru consolidarea relațiilor moldo-române.