La data de 06 septembrie 2018, în incinta Consiliului Raional Cahul s-a dat start unei sesiuni de instruire pentru ofițerii de poliție ai Inspectoratului de Poliție din Cahul, Leova și Cantemir, cu privire la fenomenul violenței în familie și modalitățile de diminuare al acestuia. Seminarul este realizat de către Centrul de Drept al Femeilor în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției, cu susținerea Ambasadei SUA în Moldova și se va desfășura pe parcursul a două zile.
În cadrul evenimentului au participat președintele raionului Cahul, dl Ion Groza, șeful IP Cahul, dl Iurii Briceag, reprezentanți ai Ambasadei SUA în Moldova, reprezentanți ai Centrului de Drept al Femeilor, colaboratori ai IP Cahul, Leova și Cantemir.
În acest context, dl președinte al raionului, Ion Groza, a îndemnat ofițerii de poliție să preia cele mai bune practici pentru a asigura și contribui la protecția eficientă a victimelor violenței în familie. Reprezentanții Ambasadei SUA în Moldova și alți formatori și-au împărtășit din experiențele lor în care au acționat pentru a diminua fenomenul violenței în familie.
Subiectele abordate au făcut referire la aspectele psihologice ale violenței în familie, mituri și realități, cauze și portrete psiho-sociale ale victimei și agresorului, serviciile de care beneficiază victimele și agresorii familiali; răspunsul comunitar coordonat și soluționarea interdisciplinară a cazurilor de violență în familie. De asemenea, au fost prezentate noi instrucțiuni metodice privind intervenția poliției și a ofițerilor de urmărire penală în soluționarea cazurilor de violență în familie.