Stimați profesori, educatori,
lucrători și veterani ai muncii pedagogice din raionul Cahul
Ziua Dumneavoastră profesională îmi oferă deosebitul prilej pentru a Vă adresa cele mai sincere şi frumoase urări de bine şi de a-mi exprima profunda recunoştinţă pentru talentul şi răbdarea nemărginită, devotamentul şi sacrificiul pe care le manifestaţi zi de zi.
Ziua Profesorului este una dintre cele mai frumoase sărbători, deoarece în viaţa fiecăruia dintre noi au fost profesori şi mentori datorită cărora ne-am realizat visele.
Contribuția dumneavoastră la dezvoltarea personalităţii fiecărui copil este crucială. Aţi fost şi rămâneți promotorii bunătăţii, demnităţii umane şi cei mai buni prieteni ai elevilor şi părinţilor. Datorită talentului şi măiestriei Dumneavoastră ajungeţi la inimile elevilor şi discipolilor. Şi anume de profesori depinde cum va arăta societatea noastră în viitor.
Vă mulţumesc, stimaţi profesori, pentru munca nobilă, fidelitatea faţă de profesie, efortul zilnic depus pentru creşterea şi educarea tinerelor generaţii. Vă doresc bucurii, sănătate, succese, optimism şi nu în ultimul rând, elevi motivaţi, curioşi şi recunoscători.
Fie ca fiecare zi să vă aducă bucurii noi, reușite însemnate și satisfacții pe măsură. Sunteți o comoară pentru comunitatea noastră educativă și Să aveți parte de zile minunate, pline de satisfacții și realizări!
Cu profund respect,
Nicolae DUNAS
Președintele raionului Cahul