Școala de Arte „M. Cibotari” din municipiul Cahul a găzduit la 12 aprilie, cea de-a V-a ediție a Concursului Zonal al tinerilor interpreți de muzică instrumentală „Șapte Note Muzicale”. Concursul a fost organizat în colaborare cu Secția Cultură, Consiliul Raional Cahul și are ca scop sprijinirea și încurajarea elevilor care vor să facă performanță.
În cadrul concursului au participat 12 colective și 104 instrumentiști- discipoli ai Școlilor de Arte din raioanele Cahul, Cantemir, Leova, Comrat, Taraclia, Ceadîr-Lunga, care și-au demonstrat talentul și măiestria interpretativă în mânuirea instrumentelor populare, aerofone și instrumente cu corzi.
Concurenții au fost evaluați de echipe de jurii compuse din cadre didactice cu experiență ale școlilor de Arte, profesori din cadrul Centrului de Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga”, AMTAP și Liceului Internat Republican Muzical „C.Porumbescu” .
Astfel, premiul mare a revenit participanților din următoarele compartimente:
- Vioară- Nichita Bianca
- Instrumente populare, acordeon – Ciolacu Dumitru
- Instrumente aerofone, clarinet – Denisenco Marius
- Pian – Movilă Marc
- Colectiv- Orchestra Școlii de Arte „M.Cibotari”
Participanții au fost menționați cu diplome, suvenire și premii.