La data de 20 februarie 2018, în incinta Palatului de Cultură din municipiul Cahul, s-a desfășurat un dialog al Inspectoratului General al Poliției cu participarea reprezentanților APL de nivelul I și II din raioanele Cahul, Cantemir și Leova, directorii instituțiilor de învățământ, reprezentanții societății civile, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Cahul pentru promovarea proiectului ”Bunicii grijulii”, care are ca obiectiv sporirea siguranței copiilor pe parcursul aflării în stradă, atunci când se deplasează spre și de la școală, precum și reducerea riscurilor de victimizare a acestora.
În cadrul evenimentului au participat președintele raionului Cahul, dl Ion Groza, șeful adjunct al Inspectoratului General de Poliție, dl Ghoerghe Cavcaliuc, vicepreședinții raioanelor Cantemir și Leova.
Proiectul ”Bunicii grijulii” prevede consolidarea parteneriatului între Poliție-APL și comunitate întru sporirea securității copiilor la trecerile pietonale, cât și diminuarea riscului la care sunt supuși copiii în timpul deplasării spre și de la școală cu implicarea persoanelor în etate. În opinia promotorilor proiectului, implicarea bunicilor în acest proiect le oferă posibilitatea de a menține o viață social-activă, simțindu-se utili societății.
Proiectul ”Bunicii grijulii” este preluat din experiența italiană și promovat în Republica Moldova de către Gheorghe Cavcaliuc.
Toți doritorii care vor să facă parte din echipa ”Bunicii Grijulii” pot contacta următoarele adrese – email:buniciigrijulii@gmail.com; facebook: Bunicii Grijulii sau la telefoanele: 060 266 686 și 060 232 828.
Doritorii care vor să facă parte din echipa ,,Bunicii Grijulii”, pot suna și la telefoanele: 0 256 2 93 08; 0 256 2 93 01.