A N U N Ţ

0
0
1,059

Consiliul Raional Cahul în comun cu Direcţia Generală Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei Cahul aduce la cunoştinţă că, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale lansează Concursul de acordare a Premiului Național pentru vârstnici „Pentru o viață activă la orice vârstă”.   

La concurs pot participa persoane cu vârsta de peste 60 de ani, care au  realizat performanţe deosebite în domeniul cultural-artistic, tehnico-ştiinţific, civic, medicină, antreprenoriat, agricultură, educație, sport, tehnologii informaționale, etc.

Doritorii de a participa la concurs pot expedia dosarele până la data de 1 septembrie 2018. Comisia de examinare va analiza dosarele participanților la concurs şi va nominaliza premianţii până la data de 12 septembrie 2018.

Dosarul trebuie să conțină

  • numele, prenumele candidatului/ei;
  • denumirea completă a instituţiei/persoanei care înaintează dosarul la concurs confirmată prin semnătură (după caz ştampilă);
  • materialele care demonstrează succesele și realizările în domeniile specificate;
  • curriculum vitae;
  • copia buletinului de identitate a participantului/ei;
  • o scrisoare de recomandare.

Concursul Premiului Național pentru vârstnici este instituit de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și se acordă cu prilejul Zilei internaționale a persoanelor vârstnice. Câștigătorilor li se vor înmâna Diplome de confirmare a titlului de Laureat al Premiului pentru Vârstnici şi un premiu bănesc.

Dosarele pot fi expediate la adresa Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, pe str. Vasile Alecsandri, nr. 2, mun. Chișinău, cu mențiunea Concursul național de acordare a Premiului Național pentru Vârstnici „Pentru o viață activă la orice vârstă”. 

Pentru mai multe detalii, vă rugam să apelați: la numerele de telefon:
 022-268-875, 022-268-857 sau prin e-mail: andriana.birca@msmps.gov.md.

Distribuie articolul pe:
Load More Related Articles
Load More In Anunțuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *