Pe 2 martie este marcată Ziua memoriei – zi consacrată comemorării celor căzuţi în războiul din 1992 şi victimelor acestui război, fiind și ziua în care ne exprimăm gratitudinea față de ostașii rămăși în viață care au luptat pentru apărarea integrităţii şi a independenţei Republicii Moldova.
Astăzi se împlinesc 30 de ani de la acest eveniment tragic, în care și-au pierdut viața sute de conaționali. Conflictul armat de la Nistru a început la 2 martie 1992. Acordul de încetare a focului a fost semnat la 21 iulie 1992 de către Republica Moldova și Federația Rusă. Potrivit datelor oficiale, la conflictul armat au participat circa 29 de mii de persoane, dintre care 287 au decedat, iar în conformitate cu hotărârea Parlamentului din 26 februarie 2010, ziua de 2 martie este numită Ziua Memoriei.
Pe aceasta cale, Consiliul Raional Cahul își manifestă recunoștința față de veteranii și rudele celor căzuți în războiul din 1992, care au demonstrat devotament față de țară și sacrificiu de sine în lupta pentru integritatea şi independenţa Republicii Moldova.
Cu alese considerațiuni,
Marcel CENUȘA
Președintele raionului Cahul