Home Noutăți Ședința extraordinară a Comisiei pentru situații excepționale a raionului Cahul din 17 martie 2020

Ședința extraordinară a Comisiei pentru situații excepționale a raionului Cahul din 17 martie 2020

0
0
149

La data de  17 martie 2020 în incinta Consiliului Raional Cahul s-a desfășurat ședința extraordinară a Comisiei pentru situații excepționale a raionului Cahul, unde au avut loc discuții cu privire la evoluția situației epidemiologice a infecției cu COVID-19 la nivel raional și național. Principalele hotărâri luate sunt:

  • Aplicarea Măsurilor de sănătate publică și regulilor de comportament conform Hotărârii Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică nr. 9 din 15.03.2020;
  • Instituirea unei Celule teritoriale de supraveghere permanentă a evoluției infecției cu COVID-19;
  • Verificarea și monitorizarea unităților de comerț și prestări servicii;
  • Sistarea activității Comisiilor de control medical, internărilor programate în secțiile de boli acute, precum și intervențiilor chirurgicale programate, activității Secției Îngijiri Cronice, efectuarea investigațiilor prin programul de Servicii de Înaltă Performanță din cadrul IMSP Spitalul Raional Cahul;
  • Procurarea aparatelor pentru ventilare artificială a plămânilor și monitoarelor de monitorizare a parametrilor vitali pentru IMSP Spitalul Raional Cahul;
  • Procurarea soluțiilor dezinfectante contra infecției cu COVID-19 pentru instituțiile medico-sanitare publice, instituțiile de învățămînt și alte instituții după necesitate;
  • Procurarea combustibilului necesar pentru folosirea transportului special;
  • Sistarea activității întreprinderilor care prestează servicii de transport a pasagerilor în raza raionului Cahul, cu excepția companiilor de taxi pentru perioada de urgență.

Stimați Cetățeni, Consiliul Raional Cahul, repetat, face apel către toţi locuitorii raionului: respectați normele de igienă a mâinilor și cea respiratorie,  evitați zonele aglomerate, informați medicul de familie despre starea sănătății dvs. sau a membrilor familiei dvs, iar dacă aveți simptome ca febră, tuse și rinoree, apelați serviciul 112.

Pentru alte informații privind măsurile de prevenire a infecției cu  COVID-19, accesați linkurile: http://cahul.md/recomandarile-ministerului-sanatatii-muncii-si-protectiei-sociale-al-republicii-moldova-pentru-a-preveni-raspandirea-coronavirusului-de-tip-nou-covid-19/ sau https://msmps.gov.md/ro/content/ce-este-un-coronavirus-de-tip-nou-cum-sa-te-protejezi-impotriva-acestei-infectii-intrebari

Aveți grijă de sănătatea dvs. și a celor apropiați!

Distribuie articolul pe:
Load More Related Articles
Load More In Noutăți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *