La data de 08 februarie 2017 în incinta Consiliului Raional Cahul a avut loc o ședință de lucru convocată de dl Vladimir CALMÎC, vicepreședintele raionului Cahul la care au participat secretarii consiliilor locale, inginerii cadastrali și asistenții sociali din raionul Cahul.
În cadrul ședinței s-a luat act de raportul de inspecție efectuat la Direcția asistență socială și protecție a familiei de către Inspecția Socială cu constatările și recomandările de rigoare. Au fost abordate subiecte precum completarea corectă a cererilor și anchetelor de ajutor material și social, introducerea eronată a datelor în fișa electronică de calcul al ajutorului social, eliberarea corectă a datelor privind terenurile agricole deținute sau aflate în folosință ș.a.
Pentru a evita comiterea unor astfel de greșeli, funcționarilor publici din cadrul primăriilor li s-au acordat consultații de către specialiștii din domeniile de rigoare din cadrul Consiliului Raional Cahul.
Home Noutăți Politic Ședință de lucru cu funcționari din cadrul unităților administrativ-teritoriale de nivelul I
-
La data de 11 decembrie 2019, în incinta Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud din orașul Cimișlia a avut loc evenimentul oficial de transmitere a documentației tehnice pentru raionul Cahul
Elaborarea documentației tehnice pentru proiectul „Construcția apeductului magistral Cahul… -
Proiecte de decizii pentru ședința ordinară a CR Cahul din 20.12.2019
1. Despre modificarea Deciziei nr.02/01-V din 29 noiembrie 2019 „Cu privire la componența …
Load More Related Articles
-
Conferința Clusterelor Consorțiul ”Dunărea de Jos”- Inovare și Cooperare
La 5 decembrie 2018, în incinta Universității Danubius din Galați, s-a desfășurat conferin… -
ŞEDINŢA EXTRAORDINARĂ A CONSILIULUI RAIONAL CAHUL VA AVEA LOC LA 11 IANUARIE 2018
În temeiul art.45 alin. (2) şi (3), art.53 alin. (1) lit.f), art.54 din Legea privind admi… -
Întrunire a funcționarilor electorali
La 6 decembrie 2017, în incinta Consiliului Raional Cahul, a avut loc o întrunire organiza…
Load More In Politic