Home Noutăți Ședință a Comisiei pentru Situații Excepționale din raionul Cahul convocată de urgență

Ședință a Comisiei pentru Situații Excepționale din raionul Cahul convocată de urgență

0
0
1,734

Comisia pentru Situații Excepționale din raionul Cahul s-a întrunit de urgență la data de 20 iulie 2017, într-o nouă ședință. Membrii Comisiei au examinat situația creată pe teritoriul poligonului de deșeuri al orașului Cahul în urma unui incendiu și au întreprins un plan de acțiuni și măsuri pentru stoparea și lichidarea consecințelor, și anume a fumului dens emanat pe o rază ce a cuprins câteva sate.

Ședința a fost prezidată de dl Ion GROZA, președintele raionului Cahul. La ședință au fost prezenți dl Vlad CĂȘUNEANU, vicepreședintele raionului, dl Nicolae BĂLCĂNUȚĂ, șeful Oficiului Teritorial Cahul al Cancelariei de Stat, dl Constantin HODENCO, șef al Direcției Generale Finanțe a Consiliului Raional Cahul, dl Nicolae DANDEȘ, primarul orașului Cahul, dl Ruslan ZAMFIROV, șef Procuratura raionului Cahul, dl Ion CARAJAşeful Direcţiei situaţii excepţionale, dl Vladimir LÎSENCO, medic-șef Centrul de Sănătate Publică raionul Cahul, dl primar al satului Lebedenco, șeful serviciului Poliției de Frontieră.

Astfel, s-a hotărât  a implica mai multe utilaje tehnice, a se apela la instituțiile specializate, a fi contractate serviciile agenților economici pentru diminuarea și înlăturarea fumului. De asemenea, s-a luat decizia de a aproviziona echipajul care lucrează în condițiile fumului dens cu apă, hrană și măști pentru a le garanta siguranța și rezistenta în procesul anevoios de înlăturare a focului și fumului din poligonul de deșeuri.

La finele ședinței s-a hotărît a se convoca o nouă ședință pe 21 iulie 2017, pentru a analiza starea focului și a fumului în gunoiște ca rezultat al efortului și activităților întreprinse pentru lichidarea acestuia.

 

Distribuie articolul pe:
Load More Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *