Home Noutăți Hotărârea Comisiei pentru Situații Excepționale a raionului Cahul nr.10 din 9 aprilie 2020

Hotărârea Comisiei pentru Situații Excepționale a raionului Cahul nr.10 din 9 aprilie 2020

0
0
524

În cadrul şedinţei extraordinare, în format de teleconferinţă, a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a raionului Cahul, a fost examinată situaţia epidemiologică cu COVID-19, măsurile aplicate privind nerăspândirea infecţiei şi tendinţele de evoluţie a bolii la nivel raional. Se constată că la data de 9 aprilie 2020, în raionul Cahul nu au fost confirmate cazuri noi de infecţie cu COVID-19, rămân a fi confirmate pozitiv 34 persoane, 575 persoane ce se află sub supravegherea medicului de familie şi 517 persoane care au avut contact cu alte persoane bolnave.

          În urma analizei situaţiei epidemiologice actuale la nivel raional privind infecţia cu COVID-19 şi a recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a raionului Cahul, la şedinţa extraordinară în format de teleconferinţă,

HOTĂRĂŞTE:

  1. Se ia act de informaţia prezentată de Direcţia Centrul de Sănătate Publică Cahul (dl Alexandru Calendari, inspector sanitar de stat), IMSP Centrul de Sănătate Cahul (dl Alexandru Hagioglo, şef), IMSP Spitalul Raional Cahul (dl Oleg Creciun, director), Direcţia Teritorială pentru Siguranţa Alimentelor Cahul (dl Sergiu Maximenco, şef) şi Primăria municipiului Cahul (dl Nicolae Dandiş, primar), privind infecţia cu COVID-19 şi măsurile întreprinse în vederea combaterii virusului.
  2. Primăriile localităţilor raionului Cahul, Inspectoratul de Poliţie Cahul, Centrele de Sănătate din raionul Cahul, vor continua monitorizarea persoanelor aflate în izolare la domiciliu şi carantină, vor aplica sancţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare către persoanele fizice şi juridice care nu respectă cerinţele impuse de hotărârile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a raionului Cahul şi vor continua activitatea de informare a cetăţenilor privind respectarea cerinţelor igienico-sanitare şi de autoizolare.
  3. Se interzice accesul persoanelor în cimitirele din raionul Cahul, cu excepţia înmormântărilor, începând cu data de 10 aprilie 2020 pînă la ridicarea stării de urgenţă.
  4. Comisiile pentru situaţii excepţionale locale, Primările localităţilor raionului Cahul, de comun cu reprezentanţii Inspectoratului de Poliție Cahul vor asigura executarea punctului 3 a prezentei hotărâri, în localităţile respective.
  5. Inspectoratul de Poliţie Cahul (dl Andrei Sîrbu, comisar-şef), Brigada nr. 3 Infanterie Motorizată „Dacia” (dl Vitalie Caraman, comandant), Compania de carabinieri cu dislocare în mun. Cahul, direcţia regională „Sud” a IGC (dl Ion Costin, comandant interimar, locotenent major) va majora numărul patrulelor pedestre cu completarea componeţelor lor cu efectivul din subordine şi va verifica, monitoriza şi patrula pe străzile municipiului Cahul, în vederea respectării de către cetăţeni a regimului de carantină, pe următoarele direcţii:
  • Centrul municipiului Cahul;
  • Sectorul Lapaevca, mun. Cahul;
  • Sectorul Lipovanca, mun. Cahul;
  • Sectorul I.Spirin, mun. Cahul;
  • Sectorul Micro 15, mun. Cahul;
  • Sectorul Valincea, mun. Cahul;
  • Sectorul Focşa, mun. Cahul;
  • Ştefan cel Mare, mun. Cahul.
  1. Primăriile localităţilor raionului Cahul, Comisiile pentru Situaţii Excepţionale a raionului Cahul, Centrele de Sănătate vor asigura monitorizarea respectării regimului igienico-sanitar persoanelor care activează ca şoferi de TIR-uri și exercită traversarea multiplă a hotarelor Republicii Moldova.
  2. Primăriile localităţilor raionului Cahul vor asigura executarea punctelor 17 şi 18 ai Dispoziţiei Comisiei pentru Situaţii Excepționale nr. 15 din 08.04.2020 în vederea vânzării produselor agricole vegetale de producţie proprie în baza autorizației de amplasare emise de autoritatea publică locală, cu asigurarea obligatorie a respectării normelor pentru reducerea răspândirii infecției COVID-19.
  3. Primăriile localităţilor raionului Cahul, împreună cu Direcţia Teritorială pentru Siguranţa Alimentelor (dl Sergiu Maximenco) vor asigura controlul îndeplinirii cerinţelor igienico-sanitare de către producătorii agricoli autohtoni, până la ridicarea stării de urgenţă.
  4. Se obligă conducătorii instituţiilor / întreprinderilor / agenților economici / prestatorilor de diferite tipuri de servicii, indiferent de statutul lor juridic, care activează în această perioadă, să elibereze angajaţilor „Adeverinţe-angajat”, conform anexei, în scopul prezentării acestora organelor de control, la necesitate.
  5. Vicepreşedintele Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a raionului Cahul, dl Vladimir Calmîc, va interveni în adresa Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, cu propuneri în vederea înăspririi măsurilor de constrângere asupra persoanelor care nu respectă regimul de carantină.
  6. Hotărârea Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a raionului Cahul este obligatorie pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul I şi II, agenţii economici, precum şi pentru alte instituţii nominalizate.
  7. Controlul executării prezentei hotărâri se pune în seama vicepreşedintelui raionului Cahul, dl Vladimir Calmîc şi şefului Direcţiei Situaţii Excepţionale Cahul, dlui Ion Caraja.

Vicepreşedintele raionului Cahul,
Vicepreşedintele Comisiei pentru                                                  
Situaţii Excepţionale a raionului Cahul                 Vladimir CALMÎC

 

Distribuie articolul pe:
Load More In Noutăți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *