Home Noutăți Exerciții de amploare la Protectia Civilă în raionul Cahul

Exerciții de amploare la Protectia Civilă în raionul Cahul

0
0
2,346

În raionul Cahul, pe parcursul întregei zile de 29 iunie 2018, s-au desfășurat aplicații demonstrative la protecția civilă cu participarea Comisiei pentru Situații Excepționale a raionului Cahul, șefii și angajații serviciilor Protecției Civile, primari, cetățeni. Astfel,  a fost pus în acțiune Planul protecției civile în situații excepționale capitolul „Cutremur de pământ, inundații catastrofale, avarii de producție și epizotii”.

Antrenamentul dat s-a organizat cu scopul instruirii şi perfecţionării practicilor organelor de conducere ale serviciilor protecţiei civile raionale, administrației publice locale, dar şi a populaţiei în domeniul reacționării în caz de situații excepționale. În antrenament au fost implicate formaţiunile protecţiei civile locale, printre care serviciul înștiințare și transmisiuni, serviciul energetic, serviciul de parovizionare cu gaze naturale, serviciul ingineresc, serviciul medical, serviciul transport auto, serviciul de menținere a ordinii publice, serviciul comerț și alimentație, serviciul protecție animalelor și plantelor, care au acţionat potrivit unui scenariu de situații excepționale.

În acest context, au fost simulate mai multe situatii exceptionale în 5 locații. Potrivit scenariului, la prima locație s-a produs un cutremur de pămînt, care a afectat infrastructura municipiului, fiind anunțate mai multe consecințe, printre care afectarea unei construcții în care erau oameni. Salvatorii au evacuat de la etajele superioare persoane blocate cu ajutorul echipamentului specializat.  Echipele necesare au fost alarmate pentru a interveni, acestea acționând la salvarea persoanelor și lichidarea consecințelor seismului. Între timp, în altă locație s-a înregistrat o scurgere de amoniac, unde era nevoie de echipele de decontaminare, care au intervenit. De asemenea, echipele de salvatori și-au derulat acțiunile de salvare, intervenind la o instituție educațională pentru evacuarea copiilor în urma apariției pericolului de explozie cu gaz natural. Ulterior, s-a desfășurat exercițiul care a prezentat acțiunile organelor de conducere și formațiunilor Protecției Civile la lichidarea consecințelor inundațiilor. A pervenit o altă informație apoi că s-a produs un accident rutier în care echipajul de intervenție a acționat la descarcerarea victimelor din unitățile de transport implicate în accidentul rutier, efectuarea triajului medical, acordarea asistenței medicale urgente și transportarea victimelor la instituția medicală. Ulterior, echipe specializate au fost alarmate pentru a interveni la o altăs locație la lichidarea focarului de Pesta Porcină Africană identificată.

În acest fel, au fost testate capacitățile de intervenție ale echipelor de salvare și ale formațiunilor protecției civile ale serviciilor municipale. Aplicația s-a încheiat cu o ședință a Comisiei pentru situații excepționale a raionului Cahul, unde au fost trecute în revistă și analizate acțiunile formațiunilor, dar și deciziile luate.

Președintele Comisiei Raionale pentru Situații Excepționale, dl Ion Groza, a apreciat pozitiv acțiunile organelor de conducere a serviciilor protecției civile, menționând că acestea s-au implicat activ în desfășurarea aplicației și au îndeplinit sarcinile conform planului.

Aplicaţiile în cauză au demonstrat capacităţile formaţiunilor şi autorităţilor locale de a reacţiona promt şi a interveni rapid la lichidarea consecinţelor unor situaţii de risc şi salvare a vieţii cetăţenilor din raion.

Distribuie articolul pe:
Mai multe din Noutăți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.